Craiova: Tinere lovite în plin după ce un șofer a intrat cu mașina în refugiul de tramvai

Publicat: 12/01/2022, 12:54

Două tinere care așteptau tramvaiul într-o stație cu refugiu din Craiova au fost spulberate de un autoturism. Tinerele au ajuns de urgență la spital și sunt acum în stare stabilă. Șoferul care le-a lovit pe fete a pierdut controlul volanului din cauza poleiului.

Accidentul a avut loc miercuri dimineața, în Craiova, la intersecţia străzii Calea Severinului cu Bulevadul Dacia. Cele două fete așteptau tramvaiul în stație, când au fost lovite de o mașină care a intrat în refugiul de așteptare. Polițiștii, dar și echipajele SMURD, au fost anunțați de un martor care a sunat la 112 și a cerut ajutor.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că, la intersecţia străzii Calea Severinului cu Bulevadul Dacia, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Craiova, ar fi accidentat două tinere de 22 şi 23 de ani, prima din Craiova şi cea de-a doua din Coţofenii din Faţă, care se aflau în staţia de refugiu pentru tramvai”, transmite Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

Tinerele au fost duse la spitalul din Craiova

În urma evenimentului rutier, cele două tinere au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar acum sunt în stare stabilă.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Acesta nu este singurul accident produs din cauza poleiului în Craiova. Tot miercuri dimineața, două autoturisme s-au ciocnit violent, iar o femeie, în vârstă de 49 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijri medicale. De altfel, polițiștii doljeni au și trimis o avertizare către șoferi să circule cu viteză redusă atât în localități, cât și pe drumurile județene sau naționale din cauza poleiului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Comerțul internațional, amenințat de schimbările climatice și războaiele din Ucraina și Gaza
×